Oameni · sâmbătă, 26 septembrie 2026

Cluj-Napoca, casă pentru zeci de mii de cetățeni străini veniți din Nepal, Sri Lanka sau Franța

În primele opt luni din 2026, aproape 6.500 de străini au beneficiat de măsuri privind șederea în județul Cluj, cei mai mulți venind din Nepal și Sri Lanka.

diverse people in city square

Potrivit datelor prezentate de Prefectura Cluj, în perioada ianuarie-august 2026 au fost asigurate măsuri de management al șederii și rezidenței pentru 6.487 de persoane, dintre care 5.801 din state terțe și 686 din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană.

Cei mai mulți cetățeni din state terțe provin din Nepal (1.113), Sri Lanka (735), India (385) și Turcia (198). Dintre cetățenii Uniunii Europene, cei mai numeroși vin din Franța (269), Germania (102), Italia (87) și Spania (30).

În aceeași perioadă au fost emise 4.674 de permise de ședere, dintre care 4.543 temporare și 131 pe termen lung, alături de 627 de certificate de înregistrare și 59 de cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii UE. Principalul motiv al stabilirii în România a fost angajarea, cu 3.419 de cazuri, urmat de studii (278) și reîntregirea familiei.

Au fost înregistrate 822 de cereri pentru avize de angajare, dintre care 793 au fost aprobate și 71 respinse. De asemenea, au fost depistați 58 de străini aflați în situație de ședere ilegală, față de care s-au emis 73 de decizii de returnare voluntară și 6 decizii de returnare sub escortă, iar 4 persoane au fost introduse în centre de custodie publică. Au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 299.000 de lei.

Pentru clujenii plecați în străinătate, cifrele arată o mișcare inversă tot mai vizibilă, cu tot mai mulți străini alegând Clujul pentru muncă sau studii, în locurile pe care mulți conaționali le-au părăsit.

Surse

Mai devreme în Cluj Vibe